UZINA DE GANDURI » Proza » Vitrina fara nume
Vitrina fara nume
Privea strada din aceeasi vitrina de multi ani. Vazuse multe. Vazuse cum se schimba strada in decursul anilor, multimea care trecea grabita prin dreptul lui, fara sa il vada, copiii, mamele, trecatorii grabiti care isi croiau drum prin dimineatile umede. Serile caldute de vara cu tineri indragostiti care se tineau de mana. Linistea care se asternea noaptea tarziu cu luna mare si galbena care veghea adiera noptii. Ar fi avut sa povesteasca multe.
Dar de ce l-ar fi bagat cineva in seama ? La urma urmei era doar un manechin vechi de plastic intr-o vitrina fara nume. Magazinul in care era el era inchis de mult. Acum doar el mai veghea incaperea goala, plina de praf si cu ziare vechi in geamuri. Avusese si timpuri bune. Isi aducea aminte cum s-a simtit atunci cand a fost adus in acel magazin, acum multi ani. Era nou-nout. Deabia iesise din fabrica care il facuse. L-au imbracat cu un costum elegant si modern (pe atunci) si l-au pus in vitrina stralucitoare. Oamenii se opreau din drumul lor pentru a-l admira. Se simtea mandru. Acum totul era plin de praf si pustiu.
Se simtea singur.
Pe parcursul anilor multi semeni de-ai lui venisera si plecasera din vitrinele alaturate. Dar inca nu gasise ceea ce cauta. Isi aducea si acum aminte dimineata cand au adus-o in vitrina de langa el. Din primul moment stiuse ca, in sfarsit, o gasise. Gasise ceea ce cauta dintotdeauna. Eleganta si gratioasa, il privise in ochi dar nu il vazuse. Ea era intr-o vitrina la care el doar putea visa. Si de atunci incepuse sa spere.
Ar fi vrut ca distanta dintre ei sa dispara. O singura privire… Doar ei doi si restul tacere…Cine are nevoie de cuvinte ? O ! De-ar putea-o face sa se intoarca, sa il priveasca.. I-a cautat chipul atata amar de vreme si acum cand sunt atat de aproape cum sa faca sa fie vazut ?! Nu stia cum sa faca, ce cuvinte sa aleaga pentru a-i spune ca el este… el este cel cautat. Nu indraznise sa ii spuna ceva. De cateva ori li se intalnisera privirile dar privirea ei trecuse prin el ca printr-un geam. Intr-un tarziu, dupa multi ani petrecuti alaturi de ea, dar fara sa indrazneasca sa-i vorbeasca, se hotari. Se va duce direct la ea si ii va spune ce simte. O va face sa inteleaga. Mai trecura cativa ani…
Intr-o dimineata devreme, dupa multe ezitari si dupa multe texte repetate in gand, se hotari sa-i vorbeasca. Isi aranja costumul prafuit, isi mai privi o data pantofii si…..Usa se deschise brusc si cu un zgomot asurzitor iar o dara de praf incepu sa curga pe costumu-i ponosit.
Asteptase prea mult. Trebuia sa-i spuna ce simte de la inceput. Acum era prea tarziu. Macar daca ar fi apucat sa-i spuna !! Nu se putea termina asa… A ajuns mult prea departe pentru a-si lua adio inainte de a incepe !
L-au aruncat intr-un camion si de acolo l-au dus la fabrica.
In timp ce se topea, in cazanul incins si plin de plastic fierbinte, singurul lui regret era ca nu ii vorbise. Ca nu ii spusese cat de mult isi dorea iubirea ei. Ca nu o facuse sa inteleaga ca iubirea lui pentru ea era mai presus de orice. Ca nu….
Nu mai existau trecatori grabiti, dimineti umede, asteptari si singuratate. Si-ar fi dorit sa poarte aripi si sa alunge cu ele timpul, tot ce a existat pana atunci, toate framantarile si asteptarile unei vieti… Totul se sfarsea aici. Inchise ochii. Un ultim falfait de aripi si totul va fi trecut…
Si cand revii, revii atat de trist!
Unele manechinele sunt uneori mai vii decat unii oameni ramasi incremeniti… Istoria manechinelor se termina undeva la gunoi sau intr-o topitorie, a omenilor insa, unde? Vorbele lor nespuse pot prinde totusi grai, macar intr-o poveste ca aceasta…
Din pacate, acum asta e starea mea de spirit. Si istoria unor oameni se termina groapa de gunoi a sentimentelor sau intr-o topitorie de simturi.
….mai era o parere de rau care daca ar fi avut-o , magia cuptorului incins l-ar fi refacut in manechin , unul mobil , mai frumos si dorit de orice magazin cu nume mare , sa il aseze in vitrina . Era parerea de rau ca ne se iubise indeajuns incat sa-si vada valoarea , sa-si ia costumul inca neprrafuit si sa colinde in cautarea vitrinii magazinului cu nume . Atunci ar fi descoperit atatea manechine dornice, …cu care sa -si spuna reciproc nespusul catre ea , acel manechin slavit de el si totusi nemeritand dragostea lui . Daca s-ar fi vazut mai mult decat prin ochii ei ne-vii…… nu i s-ar fi asezat praful pe costum .
O opinie mai mult decat interesanta. Dar odata ce ajungi ca simturile sa ti se topeasca iar viata ta sa fie doar un amalgam de negari, nu mai poti sa aspiri la o ,,vitrina cu nume,,.
Ar fi putut fi transformat, printr-o magie, in OM. Dar…..DE CE?
Atat de emotionant si atat de trist… Tocmai de-aia e bine ca intotdeauna sa traiesti clipa, sa traiesti in prezent, nu sa speri la un viitor stralucit in timp ce prezentul trece pe langa tine… Sa te bucuri de ziua de azi si sa lasi trecutul in pace pentru ca s-a dus deja. Fiecare clipa conteaza si fiecare clipa pe care n-ai trait-o asa ramane: goala, seaca, searbada… 🙁
Poti spera la un viitor stralucit, dar traind prezentul si bucurandu-te de ceea ce ai.
Don’t wait until it’s too late!!
Asa ar crede si aurul , daca ar putea gandi si simti in momemtul in care este aruncat in cuptor spre topire si totusi se pare ca doar impuritatile se duc iar ce rezulta este cu adevarat valoros .
M-am aplecat si m-am adunat dureros ciob cu ciob si bucata cu bucata . N-am crezut ca as mai putea fi om , din nou , cu simturi si gandire . Asa de tare ma topisem , tocmai ptr ca am trait cu sinceritate niste sentimente fara corespondent . A fost investistie de ani multi , nu degeaba stiu ce zici cand spui amalgam de negari si …….
De acolo trebuie sa te regasesti , trebuie ! Crede-ma ! >:D<
Imi era atat de dor de articolele tale. Cele care reprezinta franturi din tine si ma fac sa uit ca sunt in fata unui monitor rece intr-un birou inchis la etajul 5.
Sunt surprins. Nu stiam ca aceste posturi plac cuiva, nu mai vorbesc de faptul ca erau asteptate. Multumesc. Din pacate, in ultimul timp am sacrificat aceste lucruri pentru comercial. O sa incerc sa postez cat mai des aceste…franturi din mine.
Pe astea le vanez asiduu!
[…] Vitrina fara nume (citește articolul original) […]
[…] Tags: poezii de dragoste, poezii de iubire, poezii, cele mai frumoase poezii de dragoste […]
[…] Tags: poezii de dragoste, poezii de iubire, poezii, cele mai frumoase poezii de dragoste […]