O zi din Vesnicie

Era ora 5 de dimineata cand se trezi. Poate obisnuinta sau poate faptul ca in vechea soba de fier “VESTA” nu mai duduia focul.

Se ridica in capul oaselor, dadu plapuma la o parte si se indrepta spre lampa cu gaz care lumina discret in camera. Intoarse rotita lampii si facu flacara mai mare. Era o camera mica, una din cele doua pe care le avea casa veche, batraneasca. Simpla, avand  soba intr-o parte, patul in partea opusa, un scaunel pe care statea langa soba, iar pe latura cu geamul incadrat de cercevele grele de fier, avea o masa. Atat. Era strictul necesar si ei ii ajungea. “Brrr.….isi spuse. Cred ca e un ger afara de crapa pietrele” Se uita prin camera sa gasessca broboada veche. Era aruncata pe capul patului. O puse pe cap gandind: “Off, ce bine era daca aduceam aseara mai multe lemne in casa!…” Deschise usa, iar gerul de afara o izbi in fata. Simtea cum i se lipesc narile de la ger. Lua repede un brat de lemne si se grabi sa ajunga in casa. Aproape sa se impiedice de cele trei trepte care strajuiau prispa casei. Atata din nou focul spre bucuria lui Coco, motanul tarcat care torcea linistit in varful patului. Mai era o zi pana la revelion. In urma cu doua zile ninsese. Se asternuse o patura groasa de zapada, iar ea se gandise atunci ca nu cumva zapada sa rupa cartonul bitumat cu care era acoperita casa.

Avea doi copii si patru nepoti. Erau fiecare la casa lui, in orasul invecinat. Nu prea mai veneau pe la ea. ” Au si ei treburile lor, serviciurile lor, nu au ei timp de mine!!” incerca cateodata sa ii scuze in fata vreunui vecin bagacios. Dar o durea faptul ca o uitasera. Traise timpuri grele. Al doilea razboi mondial cu nenorocirile lui, Gheorghiu Dej, Ceausescu…..Nu reusise sa agoniseasca mai nimic. Traia in veche casa din chirpici, construita de tatal ei cu multi ani in urma. Si cu serviciul fusese greu. Avea doar patru clase si nu prea gasea de munca. Singura, reusise cu greu sa-si creasca cei doi copii, un baiat si o fata.  Acum, statea pe scaunelul de lemn din fata sobei si privea pe geam cum se crapa de ziua.

Venea revelionul. De obicei il facea impreuna cu o ruda de-a sa, o vara, care avea aceeasi varsta cu ea. Avea casa peste drum. Faceau gogosi si se uitau la televizor pana spre dimineata. Tresari cand un lemn trozni in soba.. ” Trebuie sa ma duc sa iau gaz de la “Coperativa“(asa ii spunea ea magazinului local)” In anii ce trecusera nu reusise sa bage curent electric. Folosea aceeasi veche lampa pe gaz. Si-ar fi dorit sa arda un bec si la ea in casa. Si-ar fi dorit si un televizor….Si-ar fi dorit……….Mai arunca un lemn in soba, se imbraca si porni spre magazin.

Coco, motanul, tresari atunci cand auzi incaltamintea izbind treptele de piatra. Ciuli urechile si privi spre geam.

Intra in casa inca izbind de pamant galosii plini de zapada. Se duse direct la soba si mai arunca un lemn in foc. Ii placea caldura. Ii placea vara si aproape ca ura iarna cu frigul ei. Si mai era faptul ca trebuia sa-si cumpere lemne. Si costau o groaza de bani. Nu gasise gaz. “Nu-i nimic” isi spuse. “Mai am pentru vreo doua zile. De ajuns cat sa trec anul” Se schimba de hainele groase si incepu sa aleaga boabe de fasole pentru ciorba. Motanul se intinsese cat era de lung in pat si parea ca ii este tare cald. Il privi zambind si spuse: “Ti-e cald maica? Ia pofteste dumneata afara sa te mai racoresti” Glumea. Nu l-ar fi dat afara pe un ger ca asta. In noptile lungi si reci de iarna el era singurul cu care mai “schimba o vorba“. Il trata ca pe o persoana. Se ridica de pe scaunel si dadu la o parte oblonul care dadea spre pod. “Poate asa o sa te mai racoresti maica” ii spuse motanului.

In pod tinea lucrurile ei cele mai de pret. Seturi de farfurii, pahare, prosoape si cani, toate pregatite pentru trecerea sa in nefiinta. “De ce sa cheltuie copiii cand oi muri? Nu au ei destule pe cap? Lasa ca mi le strang singura” obisnuia sa spuna. In camera alaturata, intr-o lada veche de lemn, avea pregatite si haine, pentru acelasi scop. Pantofi negrii, ciorapi, fota, bete si o iie de un alb imaculat, presarata cu floricele albastre pe maneci si in jurul gatului.

Puse fasolea la fiert si incepu sa croseteze. Facea ciorapi nepotilor. Nu prea ii purtau ei, ca deh, erau oraseni, dar ii facea placere sa lucreze pentru ei. Pe la pranz lasa andrelele din mana, scoase din cutia mesei o strachina si isi puse in ea ciorba de fasole. Dezveli mamaliga rece, facuta cu o seara inainte, sparse o ceapa si incepu sa manance. Se obisnuise sa manance singura. Se obisnuise cu singuratatea. Ajunsese sa considere singuratatea o conditie sine qua non a vietii simple pe care o traia. De multe ori plangea singura, in casa, gandindu-se la viata care trecuse pe langa ea, si care ii lasase rani adanci. Nu o mai speria de mult iminenta mortii. Se obisnuise cu ideea. Singura sa teama era sa nu moara singura si fara lumanare.Termina de mancat, se intoarse cu fata spre icoana si se inchina, multumind divinitatii pentru mancare si pentru aceasta “inca o zi”. Credinta o ajutase sa treaca peste multe cumpene de-a lungul anilor.

Se apuca din nou de crosetat. Trebuia sa termine ciorapii pentru nepoti. Din cand in cand masura ciorapul pe care il lucra cu o soseta veche de-a nepotului.

Era singura. Se afla intr-un camp de flori. Statea in mijlocul unui drum prafuit care se termina brusc in fata ei. Mai departe era doar intuneric. Privi inapoi. Urmele propriilor pasi se pierdeau un ceata propriului sau trecut. Fara flori. Fara iarba. Fara lumina. Doar praf, cenusa nisip si intuneric. Incerca sa strige, dar vocea ii suna nefiresc …….

Tresari. Isi dadu seama ca atipise. O sudoare rece i se prelingea pe tmplele incaruntite de ani. Privi pe fereastra, inca sub impresia visului. Amurgul de decembrie incepuse sa se astearna peste campul de zapada.

Aprinse lampa, se imbraca si iesi pe usa. Incuie usa iar cheia o strecura in buzunar. Traversa strada si intra pe poarta de lemn a varei sale. Barfira ceva timp in fata sobei, apoi se mutara in cealalta camera, la televizor. Dintotdeauna isi dorise un televizor. Seara se mai ducea pe la vara ei de peste drum sa se uita la televizor. Nu conta ce emisiune era. Ii placea sa vada oameni si intamplari. De multe ori se minuna de cate obiceiuri sunt in lumea asta mare. Intr-un tarziu, simtind cum i se inchid ochii de somn, iesi din camera in care cealalta batrana sforaia de mult. Se innoptase de-a binelea.

Intra in casa. Era cald si bine. Coco o intampina frecandu-se de piciorul ei, torcand. Se schimba, dadu lumina mai mica la lampa si se baga sub plapuma. Adormi imediat, avand pe fata o expresie de impacare.

Peste exact un an, in noaptea de 31 decembrie, in aceeasi casa batraneasca, in acelasi pat  in care si mama ei isi daduse obstescul sfarsit, trecu la randul ei in nefiinta, plecand catre alte zari, pe meleaguri de nimeni stiute.

Singura, in intuneric, departe de toti cei pe care ii iubise, se stinse la fel de usor ca o pana in vant. In urma ei, vechea lampa pe gaz si antica soba ramasera reci si stinse pentru vesnicie.