Doliu

Poezie de dragoste. Poezii triste

Doliu

ÎNCERC SĂ STRIG, SĂ DAU GLAS DURERII

NEPUTINŢEI DE A-MI AJUTA PROPRIUL SUFLET

Pendula arată ceas târziu de noapte

Luna doarme cuibărită-n poale,

Şi-n depărtare-n nesfârşite şoapte,

Un saxofon se tânguie cu jale.

Călătorim prin viaţă cu teamă şi uimire,

Ni-i teamă de urmarea netrebnicilor ani,

Nu ne gândim nicicând să dăruim iubire,

Şi-mbătrânim cu gândul la aur şi la bani.

Mi-aprind ţigara a nu ştiu câta oară

Privind la noaptea udă ce picură din ceas.

Colindători prin viaţă, ce aşteptăm să moară

An după an, doar asta suntem, atât ne-a mai rămas.