BUNICA

Poezii de dragoste, poezii triste, poezii diverse. Poezie

Bunica

E de-ajuns o clipă ca să-mi aduc aminte,

De casa bătrânească, cu pereţi de lut şi prispă,

De florile din drum, de vişinii din curte,

De zarzărul cel roşu. Nu aş putea să-i uit.

Când vântul care-adie peste măreţii frasini

Făcând să scârţâie bătrâna cumpănă din lemn,

Se aşternea tăcut, ca un Cristos in patimi,

Şi mă făcea să uit oraşul cel nedemn.

La gârlă, la scăldat, fugeam cântând,

Cu prietenii cu păr zburlit, ca nişte coame,

Iar seara când mă întorceam flămând,

Din prag, o bătrânică mă-ntreba ,,Maică,ţi-e foame?,,

Firavă ca un pai, ducând un sac de boli,

Purtând cu demnitate povara ultimilor ani,

Cu vechii ochelari pe nas, ai bătrâneţii soli,

Si-având mereu de grijă că mâine nu sunt bani.

Vara pe deal, mergeam mereu, cu ea,

După bureţi şi flori, la strâns de vreascuri,

Eram copil, şi-atunci când setea mă răzbea

Ea îmi spunea ,,mai ai răbdare şi tu vreo trei ceasuri!,,

Din când în când făceam câte-o trăsnaie,

Şi îi spuneam ,,Mamaie,iartă-mă te rog,

Că nu mai fac, îmi pare rău, mamaie,,

Şi mă ierta pe loc.

Nu pot uita nici serile de iarnă

Când lângă foc, stăteam ca un motan,

Privind   uimit la fulgii de zăpadă,

Şi florile de gheaţă ce se formau pe geam.

În dimineaţa de ajun mă pregăteam,

C-o traistă mare, să plec la colindat,

Şi-apoi, la prânz, când obosit acasă mă-ntorceam,

Mă aştepta cu masa pusă şi focul aţâţat.

Mămăliguţă caldă, cu-a aburilor haine,

Mâncare de fasole în strachină, şi pâine.

Eu îi spuneam ,,Mamaie, nu scoţi un pic de carne? ,,

La care ea ,,Măgarule,e post. Aşteaptă până mâine!!,,

A doua zi, în zori, când mă trezeam, cu nea,

Cadou de Moş Crăciun, sub perna mea găseam.

Nu erau lucruri scumpe, doar ce putea şi ea,

Hăinuţe cumpărate c-o zi-nainte. Ce mult o mai iubeam!!

Nu pot uita uşor, căsuţa veche,satul,

Războiul de ţesut şi anticul cătun,

Lampa de gaz ce mă veghea şi patul,

De scânduri tari, dar primitor şi bun.

Azi toate-acestea nu mai sunt,

Nimic din tot ce-a fost n-a mai rămas.

Iar ea, sărmana, odihneşte în pământ.

Şi-aş vrea să-i mai spun multe…

Măcar un bun rămas.

POEZIE PT.MAMAIA DE LA CĂPRIORU.