シャマン

UZINA DE GANDURI » Blog, Proza » The House ep.5- return

The House ep.5- return

Se afla, din nou, în fata vechilor trepte care curgeau în vale. Începu să coboare. Se mişca automat, de parcă picioarele îl purtau singure în hăul de sub el.

Întoarse privirea spre stânga şi zări casa. El era din nou acolo. Numai ca de această dată era realitate, nu vis.

Casa îşi profila umbră cenuşie pe cerul serii făcând-o să pară înspăimântătoare. Era o linişte ameţitoare.

,,Trebuie să intru. Doar de asta am venit. Ce se poate întâmpla? Poate că au fost doar vise. Nimic altceva.”-isi spuse. Paşi spre uşa grea din lemn. Încă ezitând, întinse mâna spre ea. În depărtare un greiere începu să cânte.

Ajunse în holul de intrare. Se prinse cu mâna de balustrada de fier a scărilor şi începu să urce. Simţea picioarele ca şi cum ar fi avut atârnat de ele greutăţi de plumb. Fără să îşi dea seama începu să numere treptele urcate. ,,Unu, doi, trei, patru”….Când ajunse la cincisprezece era la jumătatea drumului. Se opri. Vroia să se întoarcă, să o ia la goană înapoi, dar picioarele nu îl mai ascultau. De parcă cineva sau ceva ar fi apăsat pe un comutator separând corpul de creier. ,,O să merg mai departe. Trebuie să ŞTIU”. Continua să urce. Şovăielnic, paşi spre mijlocul încăperii. Pe cimentul rece se profilau umbrele aruncate de fereastra mare din faţă. Se uita la ceas. Era 20.38. Aştepta. Nu ştia ce dar avea convingerea că urma să se întâmple ceva.

20.39

Liniştea începuse să se scurgă de afară prin crăpăturile din geam. Totul era static. Nu mişca nici El. Stătea în jumătatea încăperii, nemişcat, ca unul din stâlpii de beton care înconjurau camera. Trecuse o veşnicie de când aştepta. Se simţea ca şi cum timpul se dilată, făcând aşteptarea mai lungă.

20.40

Era în faţa lui. Nu ştia cum ajunsese acolo. Răsărise ca din pământ, pentru că nu era nici o uşă în încăpere. Doar treptele de fier pe care urcase el. Şi geamul cu zabrele de fier. ,,Eram cu spatele la scări. Poate a venit pe acolo”-incerca să-şi facă curaj. ,,Cum o fi trecut pe lângă mine fără să văd sau să aud ceva?’’

Silueta se profila în cadrul fereastrei prin care pătrundea o lumină slabă, difuză. Doar o siluetă. Fără trăsături, fără nici un fel de textură. Părea un copil, după înălţime. Primul lui reflex a fost să se dea înapoi. Picioarele parcă prinseseră rădăcini adânci în betonul rece. Nu putea decât să clipească.

,,Trebuie să înţelegi. Nu mai este timp. Fă ceea ce ai de făcut”  Nu erau gândurile lui. Vocea subţire se strecura în mintea lui cu sinuozitatea unui şarpe.

,,Trebuie să înţelegi. Nu mai este timp. Fă ceea ce ai de făcut” ,,Trebuie să înţelegi. Nu mai este timp. Fă ceea ce ai de făcut”- vocea din gândul lui repeta obsesiv aceleaşi cuvinte. Iar. Şi iar. Nu putea să gândească. Nu putea face nimic. Putea doar să simtă cuvintele, ca o atingere fină, de mătase.

,,Trebuie să înţelegi. Nu mai este timp. Fă ceea ce ai de făcut”

Într-un târziu reuşi să se smulgă din starea în care era. Se întoarse şi o luă la goană pe treptele de fier. Nici nu simţi când o bucată de fier care iesea din perete îi făcu o tăietură adâncă pe umărul drept. Urcă treptele de piatră într-o suflare şi ajunse în stradă.

20.38

Încă auzea ecoul gândurilor care nu erau ale lui. ,,Am visat” îşi spuse.,, Nu am fost acolo. Am visat”. Un vânt rece începu să adie dinspre pădure. Începu să îşi frece mâinile de frig. Cu palma stângă atinse umărul drept. Simţi o durere sfâşietoare în umăr. Simţi sângele şi aduse aminte.,,Până la urmă nu a fost un vis. Chiar am fost acolo. S-a întâmplat”.

Se afla în milocul străzii. În stânga, în vale se află Casa. În dreapta, la câţiva metrii, pe muchia unui dâmb, manăstirea. Raul…binele…. Atunci avu o revelaţie. ,,Nu, nu poate fi asta!!!” ,,E imposibil” ,,E prea mare coincidenţa”  -ŞTIA.

,,Hei, deja te-ai întors?” ,,Mă aşteptam să stai mai mult. Mă mai odihneam şi eu”

Era vocea Ei. Întoarse privirea. Ea se afla aşezată pe bornă kilometrică pe care o lăsase acum trei luni. Sau acum 15 minute? Nu-şi putea explica. Era IMPOSIBIL!! ,,Nu are cum!!” isi spuse. Gândurile îi năvăleau în cap unul după altul, fără încetare.

Totuşi El făcu ceea ce nu ar fi făcut nimeni în această situaţie. Se întoarse spre ea, îi zâmbi, o lua de mână şi îi spuse :,,Hai să mergem acasă. E târziu” Porniră amândoi spre oraş.

În urma lor, în capătul scărilor care duceau spre Casă, o fetiţă, îmbrăcată cu o rochiţă albă cu cordon de mătase roz îi urmărea cu privirea. Când Ei dispărură, fetiţa se aplecă, îşi şterse cu grija o pată de noroi de pe pantofii de lac, zambi, şi începu să coboare scările fredonând incet:

,,O să înţeleagă.

Încă mai este timp.

O să facă ceea ce are de făcut…”

 

SFÂRŞIT

Filed under: Blog, Proza · Tags: , , ,

13 Responses to "The House ep.5- return"

  1. MeetTheSun says:

    Fain sfarsitul, oarecum neasteptat. Lasa loc unei povesti pe care fiecare ne-o putem continua cand treptele vreunei case parasite ne-or aminti de ea…

    1. shaman says:

      Asta am vrut sa fac. Continuarea e la atitudinea cititorului. Sau nu….:))

  2. Andera Y says:

    Revin la intrebarea initiala: e povestea ta? Adica de fapt care au fost partile reale si care nu? Oricum, ai un talent deosebit de a povesti. 🙂

    1. shaman says:

      Da. E povestea mea. Bineinteles, cosmetizata, ca asa ii sta bine la o poveste :). Dar in mare parte adevarata. O sa revin cu poze de acolo.

      1. MeetTheSun says:

        Sper ca in realitate nu te-a lovit proprietarul cu ceva dupa cap si pana la trezire a fost timp pentru toate acestea?
        Altfel, presimt ca era experientelor si curiozitatilor extrasenzoriale tocmai a inceput 🙂

        1. shaman says:

          Mi-a dat si extrasenzorial si extracranian. :))

      2. Andera Y says:

        Abia astept sa vad pozele!!! 😀

  3. Un text de proză scurtă reuşit, din punctul meu de vedere… Felicitări. Vin şi altădată, cu mare plăcere. În general, proza este un fel de rudă săracă prin blogosferă… La bună recitire!

    1. shaman says:

      Ma bucur ca ti-a placut, sincer. Am scris-o, cum se zice, dintr-o suflare. 🙂

  4. Otilia says:

    Chiar mi-a placut, mult! M-a tinut in suspans de la cap la coada!
    Ti-am zis eu ca te pricepi la scris. Hai trimite-mi un mail, poate facem o scriere impreuna, sa iasa ceva interesant… cum suna?

    1. shaman says:

      Ma bucur ca ti-a placut. Propunerea suna interesant. La ce te-ai gandit?

  5. Otilia says:

    Eeee… sa vorbesc aici in gura mare!Hai, da-mi un mail sau da-mi adresa ta de mail si ne auzim! Ideea e relativ simpla, dar stii cum e, din ceva simplu poate iesi ceva wow!

Leave a Reply to The House ep.4- THE nightmare | UZINA DE GANDURI Cancel reply

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...